Sari la conținut

Aplicaţie unică în lume, creată de braşoveni (Galerie FOTO)

aplicatie-unica-in-lume-creata-de-brasoveni

O aplicaţie unică în lume a fost creată de un grup de tineri braşoveni. Cu ajutorul lui BoogIT putem să programăm o petrecere privată, o nuntă sau chiar o simplă iesire în oraş, cu doar câteva click-uri. Aplicaţia, care a fost lansată zilele trecute, conţine momentan informaţii ale companiilor din Braşov, dar creatorii acesteia spun că vor să extindă platforma în toată ţara, dar şi peste hotare. La această aplicaţie s-a muncit mai bine de doi ani. Platforma  a prins contur la sfârşitul anului trecut. Mai întai, tinerii au dezvoltat site-ul, iar acum au ajuns să scoată pe piaţă şi prima aplicaţie 100% românească, cu ajutorul căreia oamenii pot organiza orice fel de eveniment. Dezvoltarea programului a pornit de la Mihai, Chris si Valentin, care sunt cei trei membri fondatori ai companiei. „Ideea a venit după ce unul dintre membrii fondatori a vrut să-şi organizeze un eveniment şi a întâmpinat numeroase dificultăţi, printre care lipsă de furnizori, lipsă date de contact şi i-a fost foarte dificil să-şi găsească ce-i trebuia.De aici, în mare, a pornit ambiţia noastră”, a spus Mihai Cezar. „Ne-am făcut o bază de date cât mai solidă, pe toate categoriile de furnizori pe care le acoperim. Am făcut o cercetare, am sunat oameni şi am fost la întâlniri”, a spus Vanessa Cadar.„ Aplicaţia este un ajutor şi nu a fost menită niciodată să producă doar bani”, a spus Chris Vătăşescu. Pentru moment, doar cei care au telefoane cu sistem Android pot folosi aplicaţia. Aceasta se găseşte pe Google Play şi este foarte uşor de instalat, dar şi de utilizat.Crearea programului BoogIT nu a însemnat doar mult timp investit, ci si bani. Până acum, tinerii au cheltuit peste 40.000 de euro pentru crearea platformei. In primele sase luni, furnizorii de servicii vor putea folosi gratuit aplicaţia, iar apoi aceştia vor trebui sa plătească un abonament lunar.În schimb, utilizatorii obişnuiţi vor putea folosi BoogIT absolut gratuit.

Comentarii

Ultimă oră