Sari la conținut

Apar panourile „mască obligatorie” pe Republicii şi în Piaţa Sfatului

apar-panourile-masca-obligatorie-pe-republicii-si-in-piata-sfatului

De la startul lunii august, pe strada Republicii şi în Piaţa Sfatului din Braşov purtarea măștii de protecție este obligatorie între orele 10.00 şi 23.00, potrivit unei decizii a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă.

Deocamdată, regula este cunoscută de braşovenii sau turiştii care s-au informat de pe reţelele de socializare sau din presă, pentru că, până ieri, nu fuseseră montate panouri de avertizare, prin care oamenilor să li se aducă la cunoştinţă faptul că masca este obligatorie.


     Marţi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, a anunţat că în zilele următoare vor fi montate panouri la intrarea pe strada Republicii dinspre Modarom, la intersecţia acestei artere cu străzile adiacente (Sf. Ioan, Politehnicii, Michael Weiss, Diaconul Coresi), dar şi în Piaţa Sfatului.


   „În acest moment, trecătorilor li se comunică de către Poliţia Locală Braşov că masca este obligatorie”, a explicat Sorin Toarcea.


    Tot de la 1 august, în Braşov, masca este obligatorie în staţiile RATBV, în autogări, gări, în toate pieţele agroalimentare (inclusiv în spaţiile deschise), în zonele de îmbarcare pentru transportul pe cablu, precum şi la Grădina Zoologică.


       Excepţie de la această regulă fac parte copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Comentarii

Ultimă oră