Sari la conținut

Angajaţii care lucrează în frig trebuie protejaţi

Avertizarea meteorologică emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă până în 3  februarie vizează scăderea temperaturilor minime până la -270C, însoţită de  vânt ce poate atinge 40-50 km/h şi scăderea indicelui de răcire sub pragul critic de -32 unităţi. Reprezentanţii Prefecturii Braşov au dispus tuturor Comitetelor locale pentru  situaţii de urgenţă monitorizarea permanentă a efectelor gerului şi aplicarea urgentă a măsurilor care se impun, cu atenţie specială în ceea ce priveşte persoanele fără adăpost. Operatorii economici care au angajaţi care lucrează la temperaturi ale aerului mai mici de minus 20 de grade trebuie să ia o serie de măsuri pentru a-i proteja pe cei care lucrează în condiţii extreme. Trebuie să le asigure acestora până la un litru de ceai fierbinte pe zi de persoană, să le acorde pauze de lucru, să le asigure spaţii fixe sau mobile cu microclimat corespunzător şi echipament de protecţie. În cazul în care temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv, iar angajatorii nu pot asigura aceste condiţii se recomandă reducerea duratei zilei de lucru şi întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale. (A.M.)


Comentarii

Ultimă oră