Sari la conținut

Ionuţ Scriau, preşedintele Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov, a declarat, că „anul 2011 nu este unul bun pentru arbitraj”. „Dacă anii trecuţi am avuit câte 70 de cazuri pe an, în prima jumătate a acestui an am avut doar 16 cazuri la arbitraj, adică foarte puţin”, a explicat Schiau. Potrivit acestuia, de la înfiinţare şi până în prezent, Curtea de Arbitraj Comercial de la Braşov a judecat 592 de cazuri, toate fiind soluţionate cu succes.
Sursa citată a explicat scăderea numărului de cazuri de arbitraj prin faptul că firmele nu sunt consiliate foarte bine din punctul de vedere al încheierii contractelor comerciale. „Avocaţii preferă procesele de întindere, desfăşurate în instanţă, pentru că onorariile sunt mai mari şi pentru că în cazul în care o zbârcesc la prima instanţă au mai multe posibilităţi de atac”, a mai spus Schiau.

Soluţionare doar în cinci luni. Schiau a făcut apel la oamenii de afaceri braşoveni pentru a introduce în contractele comerciale posibilitatea judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Braşov. El a explicat că aceştia ar avea mai multe avantaje decât în cazul judecării litigiilor la tribunal, printre acestea numărându-se soluţionarea destul de rapidă a acestora, în cel mult cinci luni de la data constituirii tribunalului arbitral, precum şi faptul că litigiul este judecat de „profesionişti specializaţi în arbitraj, cu o excelentă reputaţie, imparţiali şi independenţi, aleşi de părţi”.Alte avantaje ar fi că cheltuielile arbitrale sunt mult reduse faţă de cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea definitivă a litigiului la o instanţă de drept comun.

Comentarii

Ultimă oră