Sari la conținut

Acțiune de colectare a deșeurilor electrice în Făgăraș

actiune-de-colectare-a-deseurilor-electrice-in-fagaras

Asociaţia RoRec, împreună cu autorităţile locale, organizează în această săptămână o acţiune de colectare a deșeurilor electrice în Făgăraş.

Vineri şi sâmbătă, 10-11 octombrie 2014, în Făgăraş vor fi deschise 4 puncte provizorii de colectare, unde cetăţenii pot aduce deşeurile electrice şi electronice de care doresc să se debaraseze responsabil, între orele 10.00-18.00. Acestea vor fi amenajate în următoarele locuri:

  1. în faţă la Arlechino
  2. în faţă la fostul cinema Transilvania
  3. vis-a-vis de Penny Market
  4. la Centrul de colectare Rorec

Cetățenii au la dispoziție un serviciu de preluare gratuită de la domiciliu sau sediu de firmă ori instituție, a deşeurilor electrice grele sau voluminoase. Cei interesaţi au la dispoziție TelVerde 0800 444 800, număr apelabil gratuit din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil zilnic între orele 10.00-17.00.

Cei care vor alege să se debaraseze de echipamentele electrice vechi sau uzate în cadrul acestei acţiuni de colectare din Făgăraş, vor avea şansa să câştige, prin tragere la sorţi, unul dintre următoarele premii puse în joc de membrii Asociaţiei RoRec, Philips, Skill şi Tristar: 2 blendere, 2 cafetiere, un ferăstrău vertical, o maşină de găurit, 2 seturi nivela, 2 cafetiere, 2 maşini de călcat. Tragerea la sorţi a câştigătorilor acestei tombole va avea loc pe 11 octombrie, ora 18.30, la Primăria Făgăraş.

Comentarii

Ultimă oră