Sari la conținut

Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, cu sprijinul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au prins un cetăţean care a încercat să mituiască un poliţist.
Flagrantul a fost organizat ca urmare a denunţului poliţistului. „În fapt, la data de 21.01.2012, agentul de poliţie M.C. din cadrul I.P.J. Braşov – Poliţia Municipiului Braşov – Secţia nr. 5 Poliţie Braşov a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie Braşov cu privire la faptul că cetăţeanul I.G. i-a oferit bani pentru a nu dispune măsurile legale cu privire la comiterea unei infracţiuni de furt reţinută în sarcina sa, în cursul aceleiaşi zile“, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei.
I.G. a fost prins în flagrant după ce i-a oferit şi remis poliţistului suma de 200 de lei, cu promisiunea că ulterior îi va da încă 100 de euro.
Faţă de cel în cauză, procurorul a dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în prezent fiind cercetat în stare de libertate. S.B.

Comentarii

Ultimă oră