Sari la conținut

Zărneşteni pentru zărneşteni: „Crăişorii”

Ansamblul „Crăişorii” funcţionează de trei ani, mai precis din noiembrie 2009.
„Am dorit să fie un grup care să reprezinte Liceul teoretic Zărneşti, în cadrul unei colaborări cu Opera Braşov. Iniţial, cu ajutorul instructorului Ciprian Cristolovean, am vrut să facem un spectacol interactiv, dar gripa aviară ne-a oprit, aşa că am participat la serbările locale, am făcut şi o înregistrare la un post local TV şi  i-am înscris pe copii la un concurs unde au ajuns la faza naţională, la Constanţa, concurs patronat de baroneasa Emma Nicholson, Am luat locul I la faza judeţeană şi regională, iar la nivel  naţional am obţinut menţiune”, ne spune Olga Pop,   coordonatoarea grupului.
Apoi, un cetăţean francez, printr-o asociaţie  franco-română, în 2010, i-a invitat la Strasbourg, la Parlamentul European, la Moulouse, şi apoi la Lure, unde au susţinut spectacole, la care a participat şi consulul pe probleme de cultura al Ambasadei României. „Ajutor am primit din partea Primăriei şi a Consiliului Local şi de la Regia Publică Locală a Pădurilor «Piatra Craiului». Am avut susţinere şi din partea directoarei Carmen Pepine şi a comitetului de părinţi, care ne-au asigurat banii pentru confecţionarea costumelor, pe care le-am făcut eu împreună cu doi părinţi”, a mai precizat Olga Pop.
Anul trecut, „Crăişorii” au fost la TVR1, apoi s-au calificat la ESDU DANCE STAR, la Bucureşti, pentru concursul mondial de dans din Croaţia, unde au participat 32 ţări, au fost 846 de dansuri la toate stilurile, iar la dans folcloric, „Crăişorii” au luat locul 1. „Am trimis un CV pentru festivalul de creativitate pentru şcoli de la San Remo şi ne-am calificat. Mai avem nevoie de bani pentru acest eveniment, care va avea loc între 2 şi 6 mai”, a precizat Olga Pop.

Comentarii

Ultimă oră