Sari la conținut

Poartă pe chip toată bucuria lumii şi când dansează ai impresia că este cel mai fericit copil.

O adolesecentă care trăieşte de când s-a născut la casa de copii, câştigă premii după premii la concursurile de dans sportiv. Spectatorii tinerei nu ştiu însă că ea reuşeşte cu greu să-şi procure echipamentul de concurs sau să plătească deplasările.
Casa Prichindel, familia ei. Geta Bârsan locuieşte de când avea 5 ani la casa Prichindel din Ghimbav, un cămin privat în care trăiesc 24 de copii. Aici a fost adusă de la un orfelinat de stat, unde fusese abandonată imediat după naştere.  Acum are 17 ani şi  nu ştie nimic despre  părinţii ei, dar  nici nu vrea să-i cunoască. "De familie nu ştiu nimic. Şi sincer nu aş vrea să o cunosc. În ziua de astăzi părinţii cred că nu ştiu ce fac. Îşi lasă copiii pe stradă şi nu le pasă. Îi fac degeaba. Nu vreau să ştiu cine sunt.  Familia mea este în casa din Ghimbav" spune Geta.
Şi-a descoperit vocaţia. Directoarea casei Prichindel, Maria Gavriliu, a îndrăgit-o de la început, iar firea ei jucăuşă a făcut-o să o trimită la cursuri de dans. "O simt pe Geta ca pe propriul mei copil. Pentru că am crescut-o de mică şi este firesc să te ataşezi de cineva cu care petreci atât de mulţi ani şi căruia îi dăruieşti anii tăi de viaţă. Ţin foarte mult la ea." povesteşte Maria Gavriliu. Geta şi-a descoperit pasiunea pentru dans în faţa televizorului. Când se auzea muzica începea să se rotească, să danseze. Lucru care îi plăcea foarte mult. Iar cu ajutorul directoarei s-a înscris la cursuri de dansuri sportive. Un lucru care a făcut-o foarte fericită.
Participările costă. Şi aproape toate participările ei la concursuri îi aduc câte un trofeu pe care îl aşează  mândră pe măsuţa din camera ei. Partenerul ei de dans este tot un tânăr crescut la orfelinat.
Însă participările la concursurile profesioniste înseamnă bani pentru deplasări, costume, pantofi. Bani pe care nu îi are de fiecare dată. Însă asta nu vrea să fie o piedică ca să-şi urmeze mai departe visul şi să ajungă o dansatoare profesionistă.
Premiată la bal. La Balul caritabil „Talentele de azi pentru Braşovul de mâine”, organizat de femeile Uniunii Social Liberale, unde s-au strâns peste 20.000 de lei din donaţii, Geta a primit ce ceea şi-a dorit, mai exact o rochie, pantofi, bani şi accesorii.

"M-am străduit toţi aceşti ani, să-i ofer Getei cât mai multe lucruri. Să-i descopăr talentele, cu limitele şi neputinţele ei. Geta este un copil cu CES ( cerinţe educative speciale). La şcoală nu a avut performanţe ca ceilalţi copii. Însă am considerat ca asta nu trebuie să fie un impediment şi un handicap pentru ea. Şi se poate împlini prin talentul pentru dans pe care îl are." a declarat Maria Gavriliu, directoarea casei Prichindel.

Mama cu 24 de copii. Într-o casă  spaţioasă din Ghimbav este deschisă casa Prichindel, unde trăiesc copii pe care mamele lor i-au abandonat. Au format aici o mare familie pe care toţi spun că nu vor să o schimbe cu cea biologică. Totul a început în 1995, când Maria Gavriliu a deschis un cămin privat pentru copii, cu ajutorul unei fundaţii din Elveţia. Înainte de acest demers delicat, nu avusese nici un fel de legătură cu asistenţa socială sau cu  învăţământul. Deşi cheltuielile sunt din ce în ce mai mari, casa Princhindel va rămâne deschisă tuturor copiilor abandonaţi. În prezent aici trăiesc 24 de copii.

Comentarii

Ultimă oră