O comună din Țara Făgărașului a beneficiat de investiții străine de 80 de milioane de euro. Este vorba de comuna Ucea, unde s-a construit un imens parc fotovoltaic, care se întinde pe o suprafaţă de 140 de hectare. Ca urmare, în visteria Primăriei Ucea ajung sume de ordinul zecilor de mii de euro din închirierea terenului și din impozitul anual.
În comuna Ucea există o mică aşezare de care nu mulți au auzit. Este vorba de Sumerna. Însă cu siguranță se va auzi de acest cătun din comuna Ucea, mult timp de acum înainte. Și asta deoarece aici s-a construit cel mare parc fotovoltaic din România şi poate chiar din Europa. Pe un teren neroditor de sute de hectare, unde în urmă cu câțiva ani pășteau caprele, acum sunt așezate panouri fotovoltaice statice. Proiectul este dezvoltat de o firmă din Sibiu, iar parcul a fost realizat de un grup de investitori de mai multe naționalități, cu sediul social în Elveția.
80 de milioane de euro au investit până acum străinii care fac parte din Fondul de Investiții elvețian în acest proiect măreț. Beneficiile comunei Ucea sunt multiple și majore. Mulți bani în visteria primăriei, și asta privind doar din aspectul închirierii terenului. Primăria Ucea a perceput o chirie de 1000 de euro pe hectar, iar suprafața construită se întinde, deocamdată, pe 140 de hectare. Plus impozitul anual. Mai mult decât atât, străinii s-au angajat să monteze la școala din Ucea un sistem care va produce 100 de KW timp de 10 ore pe zi. Astfel că energia electrică va fi asigurată gratuit tuturor instituțiilor publice din comună. De asemenea, din energia produsă, Primăria Ucea va putea injecta în sistemul național. Practic, o va vinde.
Un alt beneficiu important al comunei Ucea este absorbția pe piața muncii. Până acum s-au creat 50 de locuri de muncă. Majoritatea sunt în pază la stațiile electrice. La ora actuală, se fac probe ca în mai puțin de două săptămâni să se pună în funcțiune panourile fotovoltaice. Și cu siguranță, după inaugurarea parcului se vor crea mult mai multe locuri de muncă.
Ucea: investiţie de 80 de milioane de euro