Branul rămâne în continuare staţiune turistică de interes local neîndeplinind condiţiile de infrastructură şi asistenţă medicală pentru titulatura de interes naţional. „Principala problemă este că staţiunea Bran nu are staţie de ambulanţă şi, de asemenea, DN73 între Bran şi Râşnov, în lungime de 12 km, nu este reabilitat. Am discutat deja la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi este posibil ca anul viitor să deschidem staţia de ambulanţă, iar acest lucru va duce la depăşirea punctajului necesar şi am putea primi titulatura de staţiune turistică de interes naţional chiar dacă porţiunea de drum dintre Bran şi Râşnov nu va fi reabilitată”, a spus primarul Branului, Gheorghe Hermeneanu. Pe lângă cele două condiţii, localitatea trebuia să aibă şi un spaţiu corespunzător desfăşurării manifestărilor culturale, lucru care a fost rezolvat, a mai precizat edilul.
Staţiunea turistică Bran rămâne de interes local