Astăzi, 6 decembrie, de la ora 15.00, braşovenii sunt invitaţi la Librăria „Ştefan Octavian Iosif”, la spectacolul „Un Moş Nicolae muzical”. Evenimentul este coordonat de psiholog Diana Slabilă, în cadrul proiectului educaţional „Dulcea
pasăre a tinereţii”. Spectacolul reuneşte talente muzicale din Colegiul „Andrei Saguna”, Colegiul „Dr. Ioan Mesota”, Colegiul de Informatică, Liceul „Andrei Mureşianu”, Colegiul „Emil Racoviţă” şi Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”.
Tot astăzi, la Eliana Mall are loc un spectacol de Mos Nicolae care începe de la ora 16:30. Copiii pot face fotografii cu
Moş Nicolae. Începând cu ora 18:00 Grupul Ziurel - 18 copii cu calităţi muzicale deosebite, va susţine un spectacol muzical timp de o oră. Vor răsuna cele mai frumoase colinde de sărbători. De la ora 19.00 va fi reprezentată piesa de teatru „Dragoste la prima răpire”. De la ora 17.00 în Piaţa Sfatului se vor aprinde luminile de Crăciun. Cu această ocazie vor concerta Direcţia 5 şi Corul Unison.(L.A.)