În premieră, la Sibiu, câinii pot fi spectatori, la o piesă de teatru care se va juca duminică, 6 aprilie, la Sala Cavas, de la Facultatea de Litere şi Arte. Piesa este o satiră despre eutanasierea câinilor comunitari.
'Un spectacol inedit este 'Doggystyle', al companiei Social Act din Galaţi, un spectacol la care câinii vor fi însoţiţi de stăpâni. E o satiră pe tema a legitimităţii câinilor vagabonzi. E o comedie în care este judecat Grivei, de la Scara 5, Blocul C. Sunt cele două părţi, acuzarea şi apărarea, cel care propune eutanasierea lui şi cel care îl apără pe Grivei şi apar tipologiile româneşti, administratorul de la bloc, care îl vrea pe Grivei şters de pe suprafaţa pământului şi tanti care îl hrăneşte şi îl vrea în viaţă', au explicat organizatorii spectacolului.
Grivei, personajul principal, pus în scenă de un actor, este, în final, eutanasiat.
Mesajul acestui spectacol comunitar este în favoarea adopţiei câinilor, nu pentru omorârea lor.
Spectacolul se joacă deja la Galaţi, iar la finalul fiecărei reprezentaţii are loc o campanie de adopţii de câini.