Lucrările la aeroport, cel mai important proiect al Braşovului, vor fi reluate din primăvară. În prezent, lucrările la construcţia pistei au intrat în conservare, conform legii, pentru a nu periclita calitatea betonului.
Consilierii judeţeni au aprobat, la ultima şedinţa de plen din acest an, scoaterea la licitaţie a unor proceduri ce urmează să fie realizate în 2014. Intenţia preşedintelui Consiliului Judeţean vizează punerea în funcţiune a aeroportului în 2015.
Construirea terminalului modular pentru călători, a turnului de control, realizarea drumurilor de acces, a reţelei de canalizare pluvială şi a unei staţii de epurare, sunt doar câteva lucrări pentru care s-a dat avizul pentru demararea procedurilor de licitaţie.
„În primul rând, urmează să lansăm licitaţia pentru turnul de control, apoi pentru un terminal, pe care l-am gândit modular. O să dăm drumul la licitaţii în această iarnă. Din primăvară vrem să începem lucrările la aceste obiective ” a declarat Aristotel Căncescu, preşedintele CJ Braşov.
„Este vorba de lucrări la acea zonă de parcare a aeronavelor, breteaua care leagă pista aeropotului de acea zonă de parcare, chiar şi o variantă de terminal. Chiar dacă această variantă propusă este modulară, împreună cu câteva lucrări conexe de mai mică anvergură” a adus precizări Mihai Pascu, vicepreşedintele CJ Braşov.
După estimările Consiliului Judeţean, valoarea acestor lucrări poate varia, în funcţie de soluţiile tehnice alese, între 15,050 milioane euro şi 32,380 milioane euro (fără TVA) conform indicatorilor tehnico-economici.
Lucrările de construcţie a pistei aeroportului au intrat în conservare, de la 1 decembrie, când şantierul a fost închis din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, care nu permit turnarea stratului final de asfalt.
„Ţin să vă readuc aminte că din punctul de vedere al lucrărilor de infrastructură pista este realizată în proporţie de 100%. Iar în ceea ce priveşte ultimul strat, cel de beton, de 41 de centimetri, care urma să fie turnat pe pistă, aţi văzut la ultima vizită de pe teren, este turnat în proporţie de 50%. Urmează ca restul să fie turnat când temperaturile vor permite” a declarat Mihai Pascu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
În derulare se află, de asemenea, şi proiectarea sistemului de canalizare aferent pistei de decolare-aterizare.
„După 1989, este al doilea aeroport nou care se construieşte în Europa de Est. S-a mai construit unul la Berlin” a adăugat preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu.
Se pregătesc licitaţiile pentru turnul de control şi terminal