Filmul „Undeva la Palilula” face parte din programul Europa Cinemas, o rețea internațională de cinematografe pentru promovarea filmului european. Europa Cinemas este sprijinit de Uniunea Europeană prin programul Media și cuprinde o rețea de 2400 de cinematografe din 563 de orașe din Europa, Asia, America Latină, dar și țările din Zona Mediteraneană. Programul este prezent pe Bărtrânul Continent în mai mult de jumătate dintre orașele cu o populație de minim 150.000 de locuitori. Cityplex Brașov este unul din cinematografele care fac parte din rețeaua Europa Cinemas. Filmul poate fi vizionat gratuit, dar cu o rezervare telefonică în prealabil.
Astfel, în fiecare săptămână rulează la Cityplex un film din acest program european, iar filmul "Undeva la Palilula" ruleaza în prezent la cinematograful braşovean.
Multă lume se întreabă, la o primă impresie, dacă acest Palilula există cu adevărat sau nu. Ei bine, se pare că Palilula există, e un sat din Dolj, după cum mai există localităţi Palilula în Bulgaria şi în Serbia (cel mai probabil cuvântul are o rădăcină slavă). Dincolo de acest aspect, „Undeva la Palilula”, un film oferit prin programul Europa Cinemas, prezintă un spaţiu aflat în afara realităţii, pus la punct printr-un decor remarcabil încărcat de efecte vizuale.
Protagonistul filmului este Serafim, proaspăt absolvent al Şcolii de Medicină, doctor pediatru, care primeşte repartiţie pe termen scurt la spitalul din Palilula, un orăşel fantomă, pierdut în mijlocul câmpiei valahe. Un sanatoriu-lazaret, spital improbabil, clinică ginecologică într-un loc unde nu se naşte nici un copil. Palilula e un loc unde derizoriul coexistă cu lucruri fermecătoare, iar populaţia din oraş e izolată pentru eternitate în beţie, petreceri şi orgii. Filmul urmăreşte periplul doctorului Serafim prin Palilula, pe perioada mai multor ani şi anotimpuri.
Cu un scenariu foarte spectaculos (din moment ce a luat Premiul Balkan Fund la Festivalul de la Salonic), cu costume rupte parcă dintr-o altă epocă şi o muzică ideală, această lume a Palilulei e în continuare formidabilă. „Undeva la Palilula”, debutul cinematografic, atât de tardiv, al unui regizor de teatru ca Silviu Purcărete, nu putea fi aşteptat decât cu maxim interes, precum şi cu un amestec de speranţă şi scepticism. Contează aici nu numai valoarea şi renumele lui Purcărete, ci şi, mai ales, faptul că şi-a conturat, de-a lungul celor aproape patruzeci de ani ai carierei sale, o personalitate artistică pe cât de puternică, pe atât de specială - îndrăzneaţă, mereu şocantă şi niciodată repetitivă.