Într-un documentar superb făcut de Travel Channel UK în munţii Carpaţi, „Wild Carpathia”, prezentat de Charlie Ottley, prinţul Charles laudă ţinuturile româneşti.
Prinţul are mai multe proprietăţi în Transilvania, printre ele fiind şi o casă din satul braşovean Viscri.
Impresionat de frumuseţea României. „Wild Carpathia”, realizată de jurnalistul Charlie Ottley, prezintă regiunea noastră ca fiind „un loc al mitului şi legendei unde urletul lupilor îţi dă fiori în aerul racoros al nopţii, un loc în care s-a păstrat sălbăticia şi un spaţiu unde încă mai trăieşte ursul brun, iar oamenii încearcă să păstreze intacte tradiţiile din străbuni”. După ce stă de vorba cu localnici din Transilvania, Ottley se plimbă cu prinţul Charles al Marii Britanii printr-o grădină. Moştenitorul coroanei britanice are numai cuvinte de laudă pentru România.
Descendent al lui Vlad Ţepeş. Prinţul Charles declară în film că, potrivit arborelui său genealogic, este descendent al lui Vlad Ţepeş, şi în acest fel, are legatură cu România. „Genial este ca sunt descendent al lui Vlad Ţepeş, deci am legături adânci cu această ţară”, dezvăluie prinţul Charles. „Nici Marea Britanie nu are o astfel de comoară”, spune moştenitorul coroanei britanice despre Transilvania. În satul braşovean Viscri, prinţul şi-a achiziţionat, în 2006, o căsuţă veche. Fosta proprietate a unei familii de saşi, locuinţa a fost construită în 1758. Pentru ea, Charles a scos din buzunar 15.000 de euro.
Documentarul "Wild Carpathia" va fi difuzat pe 30 octombrie.