Sari la conținut

Prinţul Charles a transmis un mesaj cu ocazia concertului aniversar de la Biserica Neagră

Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales a ţinut să transmită un mesaj cu ocazia concertului aniversar din cadrul zilelor Viv’Arte, ce va avea loc sâmbătă, 4 august, de la ora 20:30 în Piaţa Sfatului din Braşov.

“Sunt profund mişcat că m-aţi rugat să transmit un mesaj în cadrul acestui eveniment special şi îmi pare nespus de rău că nu pot fi alături de dumneavoastră în persoană.

Daţi-mi voie să încep prin a vă felicita pentru continuarea unei lungi tradiţii a concertelor estivale de orgă despre care mi s-a spus că a început acum şaizeci de ani. Sunt un împătimit admirator al patrimoniului cultural din România, din care şi muzica face parte, şi găsesc încurajator faptul că prin aceste concerte de orgă vă menţineti tradiţiile muzicale vii.

Înţeleg că evenimentul din această seară vine în sprijinul proiectului de restaurare a orgii istorice din Rupea şi nu pot decât să mă rog din toata inima să realizaţi ceea ce v-aţi propus. Vă doresc o seară deosebit de frumoasă şi reuşită.” a transmis Alteţa Sa Regală Prinţul de Wales.

Organizatorii aşteaptă cât mai mulţi braşoveni şi turişti să se alăture acestei sărbători a patrimoniului şi a tradiţiei muzicale. Publicul este aşteptat doar în Piaţa Sfatului, accesul fiind liber, Biserica Neagră rămânând închisă pe durata transmisiunii. Concertul are loc la Biserica Neagră şi va fi transmis pe un ecran uriaş în Piaţa Sfatului. (detalii aici)


Programul concertului:

Johann Heinrich Kittel
Praeambulum in c & Praeludium in D ,
Paul Cristian / Clavichord

Valentin Greff Bakfark - Fantasia nr. 8,
Paul Cristian / Spinetă

Caietul pentru virginal “Fitzwilliam”
William Byrd - “Alman”
Steffen Schlandt / Virginal

Joseph Haydn – Sonata nr. 58 in Do major pentru pian - partea I,
Corina Ibănescu / Fortepiano

Gabriel Fauré – Suita op. 56 "Dolly" – selecţiuni
Corina Ibănescu, Valentin Mureşan / Pian

Martin Schneider – Sonata în Do,
Steffen Schlandt / Orga din Buneşti

Prezentare orga Buchholz - Steffen Schlandt

Alexandre Guilmant - Priere -  Paul Cristian
Louis Vierne - Toccata - Eckart Schlandt

Prezintă Cătălin Ștefănescu

Comentarii

Ultimă oră