Iubit de unii, criticat de alții, Petre Roman va rămâne în istoria României drept una dintre cele mai importante personalități politice ale perioadei zbuciumate a anilor ’90.Pentru că din 2012 a devenit deputat PNL de Brașov, am considerat firesc să împărtășească și locuitorilor municipiului nostru câteva din opiniile și gândurile sale. Să mai amintim că, până în1989, Petre Roman era cunoscut pentru cariera sa universitară. A fost apoi prim-ministrul României între 1990 și 1991, iar de-a lungul anilor ce au trecut deputat, senator, președinteal Senatului, ministru, având o activitate bogată pe plan politic.
Reporter: Ce v-a făcut să candidați la un loc de deputat de Brașov și cum vă simțiți în această postură?
Petre Roman: Întotdeauna îmi place să fiu sincer, pentru ca oamenii să nu rămână cu nici un dubiu. Când au demarat discuțiile pentru alegerile parlamentare din 2012 , nimeni nu-și imagina la ce se va ajunge, adică pe un vot uninominal aproape nici un candidat PDLsă nu mai intre în Parlament. Domnul Aristotel Căncescu, vechiul meu prieten, mi-a spus că liberalii brașoveni ar vrea să mă aibă aici, să reprezint interesele brașovenilor în Parlamentul României. Mi-a plăcut ideea, cu atât mai mult cu cât pentru brașoveni m-am „bătut” de atâtea ori, în cariera mea politică.
Ca un amănunt interesant, înainte de Revoluție chiar am vrut să mă muta aici. Fiind profesor universitar – șef de catedră la Politehnică în București, împreună cu un coleg am fi dorit să venim la Universitatea din Brașov. Am vorbit și cu rectorul de atunci, numai că nu era simplu în acele vremuri, trebuiau hotărâri ale PCR, era complicat...
Dar, ca să revenim la întrebare , legătura mea afectivă cu Brașovul exista. Varianta de candidatură a fost una complicată, și anume deputat în Colegiul 8 (Bartolomeu, Uzina 2, Triaj, Stupini, Tractorul), acolo unde PDL-ul avea cel mai bun rezultat. Cu alte cuvinte, m-am găsit în situația de a candida pe un post foarte greu și de a lua o decizie foarte dificilă. Partea pozitivă a fost că domnul Căncescu a spus că mă va sprijini cu tot ce poate și nu mi-a ascuns că este cel mai greu loc. Ulterior au fost analiști sociologi care mi-au confirmat că era cel mai greu loc de deputat din țară. Plecând de la faptul că toată viața am reușit când m-am bazat în primul rând pe mine însumi, am acceptat. Să ne înțelegem, nu a fost un loc făcut cadou de Partidul Național Liberal. Am reușit din două motive. Unu, pentru că am primit un sprijin foarte puternic de la un prieten care este președintele CJ Brașov și președinte al PNL Brașov, domnul Căncescu, căruia și cu acest prilej vreau să-i mulțumesc. Doi, pentru că provocarea de a câștiga pe acest colegiu greu m-a determinat să fac o campanie „de la firul ierbii”. Aici trebuie să menționez că am avut și o echipă de campanie excelentă. Deci, să nu uităm că era vorba și de oamenii care trăiesc în cartierul Tractorul și care aveau în memorie diverse lucruri. În ciuda dezmințirilor și a dovezilor mele clare cu privire la „făcătura” Securității de a transforma uzina în morman de fiare vechi, după ce eu n-am mai fost prim-ministru, eram conștient că e vorba de o ”bătălie” grea. În final, satisfacția a fost cu atât mai mare, cu cât am ajuns la un procent foarte bun. Acum, în calitatea mea de deputat PNL, mă simt foarte bine, pentru că m-am „lipit” de brașoveni mai mult decât înainte.
În plus, mă simt foarte bine și în organizația PNL Brașov, care de curând mi-a propus să fiu candidat al partidului pentru alegerile europarlamentare din 2014. Gândirea a fost a mea, pentru că acolo – în Europa – sunt atât de multe de făcut, iar eu am atât de mulți prieteni încât poate, în contextul actual, cea mai importantă contribuție a mea ar fi acolo. Această propunere s-a aprobat de către Delegația Permanentă Teritorială Brașov și a fost trimisă la București, la conducerea PNL.
Rep: Ce ați schimba în Parlamentul României?
P.R.: E o întrebare foarte bună și grea... Aș schimba foarte multe. Am găsit un Parlament în care dezbaterea politică e foarte slabă. Nu că nu este consistentă sau interesantă, dar este foarte puțină. Așa un regulament s-a adoptat acum cinci ani, pe vremea PDL, încât nu mai există dezbatere politică în plen, pentru că oricând președintele Camerei poate „reteza” orice fel de discuții politice. Este o realitate! Parlamentul nu mai este for de dezbatere politică. Îmi displace foarte tare acest fapt, dar nu eu sunt cel care decide, iar cei care sunt majoritari – PSD-ul – am sentimentul că n-ar dori să schimbe acest regulament.
Rep: Ce simțiți la 25 de ani de la momentul ’89?
P.R.: Aceeași bucurie pentru descătușare, pentru izbânda libertății. Consider că asta a fost în primul rând: cucerirea libertății. Libertatea nu e o trăsătură politică, este parte a esenței umane.
Aceeași durere pentru cei ce au căzut în noaptea de 21 spre 22 decembrie la baricadă. Rămăsesem 81 de oameni și când au tras asupra noastră au murit 39... Dumnezeu m-a lăsat în viață, dar eu n-am cum să-i uit pe cei 39. De câte ori am vorbit despre Revoluție, i-am amintit și pe camarazii mei de la baricadă.
Rep: Ce v-a determinat să intrați în politică și de ce ați rămas?
P.R.: E important de știut că până în decembrie 1989 nu am fost în politică. Ba o și uram! Era, de fapt, ura împotriva lipsei de libertate, sentimentul de sufocare. Probabil aceste sentimente m-au dus la baricadă... Mulți au speculat că aș fi avut tot felul de legături... Legătura mea cu funcția politică pe care am avut-o, cea de prim-ministru – era „zero”. Eu nu eram un om al sistemului și în asemenea cazuri sistemul te respinge. De altfel s-a și încercat. În momentul formării FSN, eu am fost primul care a vorbit de la balconul la care vorbise Ceaușescu. Sunt lucruri cu totul întâmplătoare. Când s-a pus problema pe cine să pună prim-ministru, aproape toți care erau acolo erau foști conducători prin PCR. Eu eram profesor universitar, care luptase la baricadă. Am rămas „interzis” când mi-a spus Ion Iliescu: „Uite, noi ne-am gândit ca tu să fii prim-ministru”. Am acceptat, dar n-aveam idee ce mă așteaptă. Atunci premierul României avea toată economia țării în grijă. Primele 54 de zile după ce am fost numit prim-ministru, adică din 27 decembrie 1989, nu am plecat de la Guvern. Am lucrat între 18 și 22 de ore pe zi, pentru că nu se putea altfel. Primeam sute de telefoane de la directori din țară: „Ce facem?”, „Nu mai avem gaz, nu avem bani de salarii!”. Era ideea de a reintroduce o anumită normalitate, oamenii să-și ia salariile, să-și cumpere de-ale gurii, să-și crească copiii... Atunci a intervenit un moment deosebit! Am fost invitat în Franța, la o conferință internațională. Președintele Franței, Francois Mitterand, m-a invitat la o cină privată. Cu acest prilej, la un moment dat mi-a spus: „Dragă Roman, eu constat că tu nu știi câte speranțe și-a pus poporul român în tine. Trezește-te!”. Am „înghețat” și am început să înțeleg că nu mai am cale-ntoarsă, că drumul meu e drumul politicii.
Rep: Împărtășiți-ne un eveniment memorabil din viața politicianului Petre Roman.
P.R.: Cel mai complicat, mai greu moment a fost în martie’90 (când a avut loc conflictul între unguri și români, la Tg. Mureș – n.r.). România s-a aflat atunci la „un pas” de a fi destrămată ca stat. Am avut atunci de luat o decizie de o gravitate extremă și care – din fericire – s-a dovedit cea mai bună. S-au calmat lucrurile și am scăpat cu bine din acea încleștare. Niciodată până atunci, dar nici după aceea, nu am mai avut acel sentiment tragic, că sunt în situația de a lua o decizie de care depinde chiar soarta țării mele. Ideea e, foarte pe scurt, că eu am aflat de la un fost rezident al Securității de acolo, un om de care nu aveam habar și cu care am vorbit doar la telefon, ce se întâmplă și a fost ca o voce salvatoare. Am avut încredere - de ce nu știu exact, poate și din cauza disperării. El mi-a dat o soluție aparent imposibilă și anume să intervină armata. Culmea, era singura soluție de a salva situația…
Rep: Neîmpliniri pe plan politic?
P.R.: Da... Mi-am dorit ca programul acela extraordinar al reformei, care a fost votat în unanimitate în Parlament, să pot să-l duc la bun-sfârșit. Nu s-a întâmplat! M-am trezit cu o lovitură de forță, am să-i zic chiar lovitură de Stat, care a înlăturat un guvern legitim și capabil, lovitură care a fost apoi un dezastru pentru România.
Rep: Împliniri?
P.R.: Să mai lăsăm politica... Nu am avut vise, în adevăratul sens al cuvântului, niciodată, probabil pentru că am fost mai realist. Unele lucruri frumoase au venit pur și simplu. Cum este Petrus... Acum, la patru ani, are multe înclinații, iar noi, ca părinți, trebuie doar să găsim și să sprijinim vocația care există. Orice copil are înclinații, trebuie doar descoperite.
Rep: Unde îl vedeți peste vreo 20 de ani pe Petrus? În România sau în altă parte?
P.R.: Prin 2025... Se petrec niște schimbări foarte rapide. Ne putem întreba dacă în 2025 sensul identității naționale va mai fi același ca astăzi. Socializarea aceasta globală, prin internet, schimbă colosal datele problemei, în bine și în rău. Deci eu pot să mă gândesc la 2025 ca la un formidabil spațiu de posibilități culturale, politice, științifice. Şi pot să mă gândesc la o societate controlată de cine ştie ce creiere bolnave, prin intermediul internetului. Sigur că varianta frumoasă o găsesc mult mai puternică, dar şi cea urâtă - după ce am văzut ce a fost cu spionarea a sute de milioane de oameni – ar fi o problemă.
Rep: Ceva despre pasiuni?
P.R. Am două pasiuni aparent contradictorii: muntele și apa. În egală măsură îmi place să urc pe munte, dar și să înot în mare sau în Dunăre. Le fac cu o plăcere extraordinară! Nu există scuza lipsei de timp. Eu merg săptămânal pe munte, urc măcar două ore, uneori patru sau cinci. Cum vine luna mai, înot de câte ori am prilejul. De exemplu, vara trecută am înotat în Golful Dubova, la Cazane. E ceva absolut superb. În Bucegi, din păcate, întâlnesc din ce în ce mai puțini oameni care urcă și e trist că această pasiune, a muntelui, nu prea mai există. De obicei îmi place să urc singur, dar uneori o iau și pe Silvia, care merge foarte bine. Cât a fost mic, pe Petrus l-am cărat în spinare, într-un rucsac special, cu siguranță o să mai meargă și el.
Acest interviu este proprietatea ziarului„Brasovul Tău” și este protejat de Legea drepturilor de autor.Orice preluare integrală, parțială sau foto se poate face doar cu citarea sursei.
