
Andreea Chiru de 20 de ani din Brăila a fost desemnată câştigătoare a competiţiei Miss World 2013 România într-un concurs care s-a desfăşurat joi seară într-un club din Capitală. Andreea, cu dimensiunile 90-65-96, va reprezenta România în cadrul celei mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe - Miss World 2013 - care se va desfăşura în Indonezia în perioada 2-30 septembrie 2013.
"Sunt foarte emoţionată. Mă simt ca o prinţesă. Nu mi-a venit să cred că am luat acest titlu. Sper să reprezint cu succes ţara şi să dau dovadă că sunt cea mai bună. Toate fetele au fost frumoase, mă bucur pentru cele care au câştigat împreună cu mine, iar celelalte să nu fie supărate că nu au luat nimic, pentru că toate sunt superbe", a declarat tânăra imediat după ce a primit titlul de Miss World 2013 România, potrivit agerpres.ro.
Andreea Chiru a declarat că nu este la primul concurs de frumuseţe, ea participând în urmă cu trei ani la acelaşi concurs, iar în urmă cu un an, în octombrie 2012, a fost declarată câştigătoare la concursul Miss Bride.