Familia Regală a României va fi prezentă la nunta prinţului William al Marii Britanii, care va avea loc pe 29 aprilie, la Londra, au declarat reprezentanţii Casei Regale. Mai multe familii regale străine şi-au anunţat participarea la nunta anului, cea dintre prinţul William şi Kate Middleton, chiar dacă invitaţiile oficiale nu au fost încă expediate.
Marile familii regale din Europa, printre care cele din Spania, Olanda, Norvegia, Suedia, Danemarca şi Belgia, vor fi prezente la eveniment, însă primele confirmări oficiale au venit din partea a trei case regale care nu mai domnesc, printre care cea a României.
Prinţul William şi Kate Middleton, care s-au cunoscut pe când erau studenţi la Universitatea St. Andrews din Scoţia, au o relaţie de aproape 10 ani.
William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton, ambii în vârstă de 28 de ani, s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.
Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William la catedrala Westminster din Londra, va avea loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra.