Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă participanţii la trafic că sâmbătă, între orele 08:00-15:00, va fi închisă circulaţia vehiculelor rutiere pe DN 7C, pe sectorul cuprins între km 56+850 (Hidrocentrala Vidraru) - km 61+800 (Barajul Vidraru).
"Restricţia este instituită pentru filmarea unor secvenţe la producţia cinematografică Ghost Rider - Spirit of Vengeance. În caz de necesitate, în timpul filmărilor se va permite circulaţia vehiculelor aparţinând pompierilor, salvării şi poliţiei" se arată în comunicatul CNADNR citat de realitatea.net.