Mircea Radu și Raluca Olaru, botoșăneanca cu 20 de ani mai tânără ca el, și-au spus da în fața ofițerului stării civile. Evenimentul a avut loc în Ștefănești, Botoșani, orașul din care este familia fetei.Cununia celor doi a fost organizată cu mare discreție. Ei au solicitat la Primăria din localitate ca ofițerul stării civile să se deplaseze la ei acasă pentru a evita presa. Toată ceremonia a avut loc chiar în casa socrilor mici."Este adevarat! Cununia a avut loc joia trecuta. Eu am fost plecat cateva zile, dar stiu ca cineva de la noi a oficiat casatoria. Ei au dorit ca ceremonia sa aiba loc in casa familiei fetei, iar noi ne-am conformat", le-a declarat primarul din Ștefănești celor de la cancan.ro.
Mircea Radu s-a însurat