Realizatorul emisiunii "În gura presei" difuzată la Antena 3 a dezvăluit că a pariat 15.000 de lei la meciul dintre Lucian Bute şi Carl Froch. Badea miza pe o victorie a românului, iar cu profitul obţinut, circa 5.000 de lei a vrut să facă o donaţie în cadrul unei campanii sprijinite de Observator pentru ajutorarea unor copii. Cu toate acestea realizatorul tv a declarat că va dona această sumă de bani în beneficiul copiilor. Badea a declarat că iniţial a vrut să parieze 20.000 de lei, însă casiera a fost uimită la aflarea sumei şi a dat mai multe telefoane pentru a solicita o aprobare în acest sens. În cele din urmă suma depusă de Badea la pariuri a fost de 15 mii de lei, iar realizatorul tv a arătat şi chitanţa drept dovadă.