Sari la conținut

Meniu special de Crăciun la Spitalul Judeţean

Cârnaţi, caltaboş, ciorbă de perişoare şi... nelipsitele sarmale. Cu aceste bucate pregătite cu mare drag vor fi serviţi  bolnavii din Spitalul Judeţean Braşov, care nu vor putea ajunge acasă de sărbători.
Masa de Crăciun va fi pregătită chiar sâmbătă dimineaţă, în prima zi de Crăciun, pentru ca oamenii să se poată bucura de bucate proaspete.
Ca în fiecare an, firma care se ocupă de catering în Spitalul Judeţean le va pregăti bolnavilor şi masa specială de Crăciun. Şi asta pentru că unii dintre ei nu au posibilitatea să ajungă acasă, de sărbători. De pe masa de Crăciun nu vor lipsi caltaboşul, cârnaţii şi tradiţionalele sarmale.
Şi, pentru că există şi bolnavi care nu au voie să mănânce anumite bucate, bucătarii le-au pregătit o masă de Crăciun cu regim special, în funcţie de afecţiunile lor. (A.C.)

Comentarii

Ultimă oră