Sari la conținut

"Lămuririle suplimentare" ale experţilor în cazul Huidu au ajuns la dosar

Experţii criminalişti au trimis deja Parchetului Braşov, prin fax, lămuririle suplimentare solicitate de un expert-parte în dosarul „Huidu – accident mortal cu trei victime”, scrie ziarulring.ro. În momentul de faţă doar  o solicitare de refacere a expertizei (din partea lui Huidu sau a familiilor victimelor) ar mai putea amâna/prelungi finalizarea anchetei, însă până acum nicio parte nu a formulat obiecţiuni. Aşadar procurorii şi poliţiştii de caz ar trebui să finalizeze ancheta: cu rechizitoriu de trimitere în judecată sau cu o altă soluţie. Expertiza a stabilit că Şerban Huidu era apt să conducă maşina. Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la  momentul accidentului, mașina condusă de realizatorul TV Șerban Huidu,  care era apt să conducă, rula cu 87 de kilometri la oră, în condițiile  în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, și a intrat  total pe contrasens. "Huidu putea preveni producerea  accidentului dacă și-ar fi păstrat banda de circulație. Starea de  pericol s-a declanșat în momentul în care Șerban Huidu a pătruns pe  contrasens. Nu s-a putut stabili dacă putea sau nu să evite producerea  accidentului", potrivit concluziilor expertizei tehnice ale cărei  rezultate au fost transmise, în 23 martie 2012, Parchetului. L.A.

Comentarii

Ultimă oră