„Doamnă, am avut un dans frumos”! Sunt cuvintele adresate de Gabriel Liiceanu realizatoarei TV Onelia Pescaru la finalul emisiunii „Mix Actual”, din noiembrie 2010, fiind impresionat de discuţiile purtate în studiourile MIX. Filosoful Gabriel Liiceanu a ales ca acest dialog să-l prezinte şi publicului român. Interviul dintre Onelia Pescaru şi Gabriel Liiceanu poate fi citit în volumul "Estul naivităţilor noastre". Lucrarea reuneşte 27 de interviuri ale lui Gabriel Liiceanu din perioada 1990 şi 2011, cu diverse personalităţi, dintre care amintim doar pe Constantin Noica, Eugen Ionescu, Dan Pavel, Gabriela Adameşteanu, Herta Muller etc.
Gabriel Liiceanu a intrat uşor contrariat în studiourile MIX Actual însă la plecare privirile sale răspândeau emoţie.Liiceanu a fost impresionat de conversaţia pe care a avut-o cu Onelia Pescaru la emisiunea MIX Actual şi a inclus-o în volumul "Estul naivităţilor noastre" cu titlul „M-am gândit să nu păstrez cuvintele doar pentru mine”. „M-am bucurat foarte mult că am fost inclusă în acest volum. Este o onoare pentru mine să mă învecinez între aceleaşi coperţi cu nume aşa de sonore ale literaturii române. Dar de atunci am ştiut că dl Liiceanu a plecat cu o impresie foarte bună despre emsiune pentru că la finalul ei a spus «Doamnă, am avut un dans frumos»!.” a precizat Onelia Pescaru.
„De ce e bine să faci binele”. A fost tema dezbaterii publice susţinută de Gabriel Liiceanu la Braşov în noiembrie 2010. După dezbatere filosoful a ajuns în studiorile MIX TV, unde a răspuns întrebărilor Oneliei Pescaru. A fost şi momentul unei declaraţii în premieră. Liiceanu cunoscut ca făcând parte din cercul ideologic apropiat al lui Traian Băsescu se lepăda de şeful statului. Un preşedinte poate să fie cel mult preşedintele unui intelectual şi nu un intelectual al preşedintelui. A fi intelectualul cuiva înseamnă să fii de fapt slujitorul acestuia. Liiceanu a destănuit că nu e profitorul şi nici slujitorul nimănui. „Când am spus că preşedintele unei ţări poate să devină preşedintele cuiva, a unui om sau altul, inseamnă că acei oameni se găsesc atestaţi în ideile lui sau gesturile acelui preşedinte. În clipa în care Traian Băsescu a condamnat comunismul, eu mi-am recunoscut nevoia de a-mi fi condamnat comunismul în gestul unui preşedinte. Atunci el a devenit preşedintele meu. Nu eu intelectualul lui. Atunci când acelaşi om care condamnă comunismul vine şi spune la o emisiune de televiziune că dacă Ceauşescu s-ar fi oprit după 10 ani ar fi fost un preşedinte mare treaba asta mă îndepărtează de el. Pentru că înseamnă că nu ştie ce a condamnat. Un secretar de partid al unei ţări comuniste nu poate fi niciodată un preşedinte bun pentru că el gestionează un regim criminal şi ilegal” a spus Gabriel Liiceanu, la emisiunea Mix Actual.
Filozoful a criticat atunci si gesturile preşedintelui. „Nu te duci să participi la funeraliile cuiva care a fost unul dintre stâlpii puterii care ne-a înfrânt ţara. Acestea sunt incoerenţe pe care-mi păstrez libertatea să le taxez ca atare.Aşa cum atunci mi-am păstrat libertatea de a spune salut pe un om care a condamnat comunismul” a mai spus Liiceanu.
În postafaţa cărţii Gabriiel Liiceanu apreciază că „în aceste pagini cuvintele sunt mobilizate într-un regim de urgenţă. În joc este o reparaţie a Istoriei şi încercarea de a ieşi dintr-un trecut traumatic. Se trăieşte cu teama că s-ar putea întâmpla din nou ceva rău, altfel rău decât înainte, folosindu-se materialul, distorsiunile şi tehnicile cu care operase răul de până atunci. Pericolul este o nouă adjudecare a scenei publice de către vechii protagonişti, care sunt pe cale să-şi schimbe costumele şi să-şi distribuie rolurile pentru a juca în noua piesă. Una care, pe afișele Istoriei, nu mai poartă titlul de «socialism victorios», ci de «democraţie» şi de «piaţă liberă». Iar nouă ni se cere să asistăm la spectacol – dar fără comentarii! – şi să admirăm «consensual» performanţele contorsioniștilor de profesie.
Or, tocmai despre comentarea noii piese a istoriei e vorba în această carte. Ea poate fi revendicată de către orice cărturar naiv. Adică de către cel care nu poate riposta decât cu mâinile goale (cu «cuvintele goale») la marile manevre politice şi la infrastructurile mistificării.“
