Sari la conținut
incasari-sub-asteptari-la-bugetul-local-

60 de miliarde de lei vechi! Este datoria pe care firmele braşovene au înregistrat-o la plata taxelor şi impozitelor locale! Şeful Direcţiei Finanţelor Locale Braşov, Marian Voinescu, apreciază că este primul an, după cei opt ani de când conduce acest serviciu, când bugetul municipiului înregistrează valori mult mai mici decât cele estimate la elaborarea lui.
80% din bugetul Braşovului este asigurat de banii pe care îi plătesc firmele şi societăţile în contul diferitelor taxe şi impozite obligatorii. Din diferite motive, mai mult sau mai puţin obiective, aceşti contribuabili juridici nu şi-au mai achitat datoriile către primărie. „Avem probleme, pentru că asta este situaţia economică în momentul de faţă. Piaţa imobiliară s-a dus în jos, firmele au făcut evaluări în minus şi ca atare baza de impozitare a scăzut. De asemenea, am avut încasări mai mici şi din transferul proprietăţilor imobiliare, pentru că numărul acestor tranzacţii pe piaţa imobiliară a scăzut” a declarat Marian Voinescu, şeful Direcţiei Finanţelor Locale Braşov.  
„Suntem pe minus cu bugetul la veniturile proprii, dar şi cotele defalcate de la bugetul de stat sunt pe minus. Concluzia este că se mişcă lucrurile foarte greu, sunt probleme la veniturile proprii din partea persoanelor juridice, pentru că de aici vine grosul. Sunt şi câteva influenţe din punct de vedere al actului guvernamental, pentru că au fost emise ordonanţe de urgenţă care au luat sume care erau prevăzute la bugetul local ca şi venituri proprii şi le-au transferat la bugetul central” a declarat primarul George Scripcaru. În schimb, în ultima perioadă s-a înregistrat o creştere remarcabilă a încasării banilor pentru parcare, fie ea de reşedinţă sau publică.

Comentarii

Ultimă oră