O grupare formată din şapte persoane care cumpărau produse etnobotanice din Bucureşti şi le vindeau apoi în Buzău a fost destructurată de poliţiştii buzoieni, în urma percheziţiilor fiind găsite la locuinţele tinerilor importante sume de bani şi peste 800 de plicuri cu substanţe etnobotanice, anunţă Mediafax. Cele şapte persoane din Buzău erau în atenţia poliţiştilor de mai multă vreme. Astfel, în timpul anchetei când s-a descoperit că liderii grupării se aprovizionau din Capitală cu produse etnobotanice pe care le cumpărau cu 10 lei plicul, apoi le aduceau în Buzău, unde le distribuiau altor patru membrii ai gruparii care aveau sarcina de a le vinde cu 30 de lei bucata. Etnobotabnicele erau duse inclusiv la domiciliul clienţilor, dar şi în baruri şi discoteci, în principal la sfârşit de saptamână. Banii ajungeau în cea mai mare parte la liderii grupului. Poliţiştii estimează că membrii grupării vindeau până la 400 de plicuri pe săptămână. În urma percheziţiilor făcute la începutul aceste luni la domiciile celor şapte persoane au fost ridicate în vederea cercetărilor sute de plicuri cu substanţe etnobotanice, dar şi importanrte sume de bani. De la domiciile traficanţilor au fost ridicate 840 de plicuri de substanţe etnobotanice şi 20.000 de lei şi 20.000 de euro. 25 de consumatori de substanţe etnobotanice au fost audiaţi până în prezent de anchetatori, iar şase dintre cele şapte persoane au fost deja arestate preventiv pentru 29 de zile. Se estimează că profitul săptămânal rezultat din vânzarea de etnobotanice ajungea până la 10.000 de lei. (A.M.)