Sari la conținut
fiscul-vinde-patru-din-terenurile-lui-ioan-neculaie

Fiscul brașovean scoate la vânzare prin licitație, pe 11 iunie, patru terenuri care totalizează 4,8 hectare aparținând companiei Prescon Bv SA, firmă controlată de omul de afaceri Ioan Neculaie, proprietarul societății Roman SA. Cele patru terenuri sunt amplasate în zona intravilană a orașului Săcele, iar prețul de pornire pentru acestea totalizează peste 800.000 de lei (circa 180.000 de euro).
Potrivit unor surse din piața imobiliară, Neculaie s-ar afla în pline negocieri pentru vânzarea unui alt teren aflat în vecinătatea magazinului Selgros, cu o suprafață de peste zece hectare. De altfel, Neculaie are „experiență” în vânzarea de terenuri intravilane, după ce în 2007 a vândut suprafața pe care se întindea compania Lemexim (pe care o cumpărase din 2003) pentru 8,1 milioane de euro către Master Ranch Imobiliare, un joint-venture între grupul de firme al miliardarului Ion Ţiriac şi spaniolii de la Riofisa, scrie bizbrasov.ro.

Comentarii

Ultimă oră