Sari la conținut

Festival Medieval la Cetatea Râşnov (program complet)

În acest weekend se va desfăşura cea de-a doua ediţie a Festivalului Medieval al Cetăţii Râşnov. Nobili prinţi şi frumoase domniţe, peste 200 de cavaleri neînfricaţi care vor defila prin oraş, tabăra medievală, turnirul şi bucatele tradiţionale vor readuce, pentru cele trei zile, atmosfera medievală în cetate.

Pe parcursul celor 3 zile participanţii vor învăţa să tragă cu arcul, să se lupte cu săbii sau să încălece un mândru armăsar, în tabăra medievală. Într-o altă parte a taberei se va organiza turnirul şi lupta cu săbii, unde se va recrea atmosfera marilor lupte cavalereşti, o afirmare a nobilimii.

Sâmbătă se poate admira parada cavalerilor călare şi pe jos, iar un ceas mai târziu porţile pline de mister ale cetăţii se vor deschide pentru turişti. În interiorul fortăreţei se va retrăi istoria plină de glorie a cetăţii, în acordurile menestreilor. Şi povestea nu se încheie aici; pe terasa acoperită din incinta cetăţii va avea loc o expoziţie de scuturi şi arme medievale.

Seara va avea loc un banchet dedicat tuturor celor neînfricaţi. Se va servi burtă de dragon şi burtă de dragon în flăcări, berbece ferchezuit cu miere învârtit în foc, festinul cavalerilor din carne de vier, coaste boiereşti date la jar şi dulcele răvaş al domniţei şi al cavalerului, toate gătite de maestrul Alex.

Momentul culminant va fi împărţirea răvaşului domniţei, nişte mici prăjituri, dintre care 2 au ascunse o bucată de migdală însemnată, care va desemna regele şi regina banchetului. Ospăţul va fi însoţit de acordurile trupei Running Clouds ce vă vor îmbia la dans şi voie bună.

Duminică, tabăra va ramâne deschisă pentru toţi iubitorii acestui festival, iar cavalerii vor fi de dimineaţă la o Slujbă Religioasă dedicată Zilei Sfântului Ioan Botezatorul la biserica veche din Râsnov, după care vor face o vizită la Castelul Bran.

Evenimentul este organizat de Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta cu sprijinul Primăriei Râşnov. Vezi aici programul complet al festivalului.

Comentarii

Ultimă oră