O altfel de Românie, spectaculoasă şi curată, pe care cu siguranţă nu o cunoaşteţi. Asta pot vedea braşovenii care trec prin Piaţa Sfatului, în cele 50 de fotografii de mari dimensiuni din expoziţia „România sălbatică”.
Imaginile, surprinse din 13 parcuri naţionale şi rezervaţia Delta Dunării, arată cât de bogată este ţara noastră în biodiversitate şi de ce trebuie să avem grijă de ea. Expoziţia „România sălbatică” face parte dintr-un proiect mai amplu, iniţiat de fotograful profesionist Dan Dinu, în 2010, care include toate cele 28 de parcuri naturale şi geoparcuri din România. Braşovul este al treilea oraş în care poposeşte. În acest proiect s-au implicat şi cei de la World Wide Fund for Nature (WWF) România. „Nu aveam cum să nu ne implicăm în acest proiect. Trebuie să ştie toţi românii ce înseamnă parcuri naţionale şi naturale, să vedem cu ochii noştri câte zone şi cât de frumoase zone avem în România”, a spus Sincron Magor Csibi, director WWF România
Din parcul naţional Domogled până în Valea Cernei, din Retezat în Ceahlău sau din Defileul Jiului până în Delta Dunării, fotograful Dan Dinu a cutreierat parcurile pentru a surprinde unicitatea locurilor şi a o dezvălui apoi publicului. Ba chiar povesteşte şi o parte din întâmplările inedite pe care le-a trăit în expediţiile sale. „Au fost destul de multe, una dintre cele mai plăcute este o întâlnire cu nişte capre negre în Poiana închisă, din Piatra Craiului, unde m-au acceptat, au stat foarte aproape de mine.
În munţii Măciunului am prins o furtună care a durat o jumătate de oră, s-a înseninat, a fost spectaculos, mai ales că zona Măciunului este cunoscută ca o zonă mai secetoasă”, a spus Dan Dinu (foto), fotograf. Cele 50 de fotografii expuse în Piaţa Sfatului pot fi admirate de braşoveni până în 24 aprilie. A.C.