Sari la conținut

Procurorii care instrumentează cazul accidentului în care a fost implicat Şerban Huidu şi care s-a soldat cu trei morţi spun că realizatorul TV a intrat pe contrasens din cauza vitezei. Jurnalul Naţional a publicat o parte din probatoriul procurorilor în care se precizează că a fost începută urmărirea penale faţă de Şerban Huidu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Într-un comunicat de presă remis de către Ministerul Public, se precizează următoarele: "În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul de circulaţie petrecut pe raza localităţii Timişul de Sus, judeţul Braşov, în care  procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, la data de 18.10.2011, începerea urmăririi penale faţă de HUIDU ŞERBAN SEBASTIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă (3 victime).Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, la data de 16.10.2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul km. 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan.Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei  şi stabilirii răspunderii judiciare".
Procurorii au dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. Aceasta urmează să fie făcută de experţi ai laboratorului interjudeţean din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică. (L.A.)



Comentarii

Ultimă oră