Sari la conținut

Credincioşii fac coadă la moaştele Sfintei Parascheva

Pelerinii din toată ţara s-au strâns la Iaşi pentru a lua parte la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Moaştele au fost depuse în această dimineaţă în curtea Catedralei. Oamenii au îndurat frigul pătrunzător toată noaptea şi au spus rugăciuni, în speranţa că vor ajunge cât mai repede la Raclă. Credincioşii au umplut curtea Mitropoliei. Mulţi vin în fiecare an să se roage la Sfânta Parascheva. Ei spun că nimic nu mai contează atunci când simt emoţia şi bucuria că au ajuns la raclă. Moaştele au fost scoase din Catedrală şi depuse în curte, unde sunt deja mii de pelerini. În urmă cu aproximativ o oră şi jumătate au ajuns la Catedrala din Iaşi încă 3.500 de oameni din judeţul Ilfov, scrie stirileprotv.ro. Au venit din Voluntari cu 70 de autocare. Cu toţii au pornit la drum cu inimile pline de speranţă că Sfânta Cuvioasă Parascheva le va asculta rugăciunile şi îi va ajuta. Deşi conştienţi că vor avea de stat ore bune la coadă, ca să ajungă la racla sfântă, oamenii cred că Sfânta Cuvioasă Parascheva, care este şi ocrotitoarea oraşului Voluntari, le va da putere. Pelerinii se vor întoarce înapoi acasă, la Voluntari, diseară.

Comentarii

Ultimă oră