Centrul Cultural Reduta pregătește două evenimente pentru a sărbători Ziua internațională a copilului.
Astfel, în 28 mai, de la ora 17.00 va avea loc Spectacolul de balet ,,Copilărie în pași de dans'', un spectacol de final de an, o gală plină de emoție, în care personajele principale sunt copiii care participă la cursurile susținute de prof. coregraf Anca Iuga și de corepetitor Cătălin Iosub.
Atât cei din anul I, cât și copiii din următoarele șase grupe sunt foarte talentați, pregătiți să dăruiască momente de neuitat părinților aflați în sală, dar și publicului care îi va urmări de acasă.
Deoarece, locurile sunt limitate, spectacolul de balet va fi transmis în direct, pe canalul de YouTube al Centrului Cultural Reduta.
Dacă spectacolul de balet, ne plimbă prin întreaga lume, micuțele balerine dansând vals, tarantela, polca, mazurka, dar și can can, cel de-al doilea eveniment pregătit pentru copii, ne plasează, imaginar, în Mexic.
Pentru atelierul ,,Drumul firelor în jurul lumii - Amuleta mexicană'' din 1 iunie, de la ora 11.00 au fost organizate 2 grupe cu copii cu vârsta cuprinsă între 8 - 13 ani. Alături de Gabriela Bularca, copiii vor învăța să confecționeze o amuletă mexicană. Amuleta mexicană sau Ojo de Dios în spaniolă, este un obiect realizat din fire în culori diferite, răsucite în jurul unor bețe de lemn.
Pentru grupa de la ora 11.00, mai sunt doar 4 locuri libere. Înscrierile se vor face la numărul de telefon: 0268 419 706, int.109, până în 31 mai 2021, ora 12.00.
Atelierele oferite de către Centrul Cultural Reduta și susținute de unul dintre cei mai îndrăgiți meșteri populari care lucrează cu copii, Gabriela Bularca, sunt gratuite.