Sari la conținut

Cea mai mare petrecere de Ziua Copilului, la Agrement!

Personaje Disney, prinți și prințese, mii de cadouri pentru copii, totul învăƒluit de magia Zânei Adriana.  Așa ar putea începe povestea  evenimentului de sâmbăƒtăƒ, 2 iunie de la baza Agrement.
Consiliul Județean Brașov și Fundația „Ύngerasul Meu" au oferit copiilor și părinților o petrecere așa cum nu s-a mai văzut: 2500 de gogoși, 2000 de înghețate, 2000 de diplome, sute de premii și un show pe cinste.
Peste 2000 de copiii au luat parte la spectacolul pregătit de Zâna Adriana. Evenimentul s-a deschis cu recitalul corului de copii Camerata veselă, condus de dna conf.univ.dr. Mădălina Rucsanda. În cadrul spectacolului au evoluat copii din mai multe localități ale județului nostru: Hălchiu, Vulcan, Zărnești, Săcele, Harman, Codlea și Brașov.
Copiii prezenți la eveniment au avut parte de o mulțime de surprize: au participat la un concurs inedit de gogoși, au fost coafați după ultimele trenduri, s-au jucat pe gonflabile, au avut parte de picture pe față și au aşteptat cu nerăbdare până la finalul evenimentului extragerea pentru câștigarea unei biciclete. Toți copiii participanţi au primit diplomă și premii.
La eveniment a participat și președintele Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, care a venit alături de copii pe scenă: ” Întotdeauna am fost alături de copii și de părinți. Le dorim să aibă sănătate și putere financiară să îi întrețină și să îi vadă mari.Tot binele din lume pentru copii!” a spus Căncescu.
  Nu au fost uitați nici părinții. Zâna Adriana i-a invitat pe scenă la un concurs de dans, oferindu-le apoi premii și surprize:” O zi de poveste pentru copii și părinți, asta a fost ziua de 2 iunie.Am dorit să oferim un spectacol unic și o zi de neuitat pentru copii, căci acolo unde sunt copii e speranța și bucurie!” ne-a declarat Zâna Adriana.
Evenimentul va fi difuzat pe MIX2TV joi, 7.06, ora 16 ( partea I) și vineri, 8.06, ora 16 (partea a II-a)

Comentarii

Ultimă oră