Sari la conținut

Ce serie de cărţi l-a detronat pe Harry Potter la vânzări

ce-serie-de-carti-la-detronat-pe-harry-potter-la-vanzari

„Harry Potter“, seria de cărţi care deţineau recordul pentru cea mai vândută serie de cărţi pe Internet, a fost detronată. Site-ul amazon.com a anunţat că o saga SF în trei volume a stabilit un nou record.

„Saga în trei părţi a lui Suzanne Collins – The Hunger Games - este seria de cărţi cel mai bine vândută din toate timpurile pe amazon.com, ţinând cont de vânzările combinate ale variantelor tipărite şi ale versiunilor electronice pe Kindle“, au menţionat reprezentanţii amazon.com într-un comunicat.
Sara Nelson, director editorial al departamentului de cărţi şi versiuni pe Kindle al amazon.com, a spus că faptul este cu atât mai remarcabil cu cât saga nu include decât trei volume, faţă de cele şapte ale seriei scrise de J.K.Rowland. Seria „The Hunger Games“ prezintă aventurile lui Katniss Everdeen, angajată într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu alţi 23 de adolescenţi, într-o competiţie transmisă în direct pe un post de televiziune într-o societate din viitor.
Primul volum a fost deja ecranizat, reprezentând un adevărat succes, în special printre adolescenţii americani. Încasările filmului s-au apropiat de 700 de milioane de dolari.

Comentarii

Ultimă oră