"Nu pot fi homosexual nici mental, dar nu pot nici fiziologic. O spun în premieră şi, deşi s-a scris despre asta, am evitat s-o confirm. Acum 18 ani am făcut un cancer al colonului care m-a adus în pragul disperării.Mi se dăduseră puţini ani de trăit. M-am operat la Detroit, într-o clinică în care s-a operat şi Reagan. A fost un cancer urât, în care operaţia se putea face doar cu laserul. În situaţia în care el ar recidiva, dacă ar exista fisuri la acest segment al sănătăţii mele, mi-ar fi fatal", a spus Cătălin Botezatu într-un interviu acordat revistei OK. El a recunoscut până la urmă că are un băiat. "Da, am un băiat. Sufăr că n-am putut să-mi asum de la început chestia asta, pentru că, dacă ştiam, Doamne, era extraordinar! Acest băiat a venit în viaţa mea ca un răspuns. Toată lumea mă teroriza. Mama îmi spunea: trebuie să faci un copil, trebuie să faci un copil! Apariţia lui a făcut ca, în sfârşit, să răspund la întrebarea asta. Da, am deja un copil. Îmi doresc foarte tare să mai am o fetiţă. M-am văzut ocupându-mă de ea. Mergând cu ea în magazine. Îmi doresc asta, dar nu-mi planific", a adăugat designerul.