Sari la conținut

Tehnologia led – o soluție pentru economisirea banilor publici

tehnologia-led-o-solutie-pentru-economisirea-banilor-publici

Se vorbește din ce în ce mai mult, în ultima perioadă, despre consecințele nefaste ale încălzirii globale și despre eficientizarea consumului resurselor planetei. După limitarea consumului de combustibili fosili (inclusiv produsele derivate din petrol: benzină, motorină), care generează cea mai mare poluare în prezent, eficientizarea consumului de curent electric este următorul punct pe lista lucrurilor de bifat cât mai curând. Pe lângă consumul casnic și industrial, iluminatul stradal necesită un consum foarte mare de energie, care derivă inclusiv în costuri ridicate pentru comunitățile locale.

Iluminatul stradal consumă banii contribuabililor


Cel mai mare consum de energie electrică se înregistrează în orașele mari. În România, primele pe listă sunt Bucureștiul, Clujul, Timișoara, Iașiul și Brașovul. Tehnologia led, implementată deja în multe țări vestice, își ia avânt și începe să cucerească un teren din ce în ce mai mare și în Estul Europei. Există în prezent o serie de programe pilot care au început să fie implementate în acest sens, la nivelul Uniunii Europene.


Pe piața din România au apărut de câțiva ani buni becurile cu led. Inițial, acestea aveau costuri destul de ridicate, însă în prezent sunt accesibile pentru orice buzunar, deși costă încă ceva mai mult decât celelalte tipuri. Investiția se amortizează, însă, rapid, iar în scurt timp vei constata că facturile tale de curent sunt mult mai mici, mai ales dacă folosești mai multe surse de iluminat. Poți să compari mai multe tipuri de becuri pentru iluminatul stradal cu led de la Led Zone înainte de a opta pentru un anumit model, pentru a-ți face un tablou complet despre avantajele acestui tip de iluminat.


Motivul pentru care acest tip de iluminat este mai avantajos este în primul rând consumul redus de energie electrică: tehnologia led consumă cu aproximativ 80% mai puțin curent decât rețelele clasice. În consecință, se reduc emisiile de dioxid de carbon, ceea ce diminuează efectul de seră și contribuie la păstrarea unei atmosfere mai curate.


Desigur, iluminatul stradal cade în sarcina primăriilor, însă banii din bugetul autorităților locale sunt, de fapt, banii cu care contribuabilii contribuie la bugetul Statului prin taxe și impozite. Așadar, costurile pentru iluminatul public îi privesc și îi afectează pe toți cetățenii unei localități.


Într-un articol mai amplu descoperă avantajele iluminatului stradal cu led, din care vei înțelege în detaliu importanța acestei tehnologii care poate economisi sume considerabile în fiecare an!


Lămpile de tip led pot fi integrate în sisteme care pot fi programate și comandate inclusiv de la distanță, prin Internet.


Față de becurile clasice, incandescente, becurile led au și o durată de viață mai mare: până la 50 000 de ore, față de 1200 de ore. Pe de altă parte, lămpile led sunt și mai sigure, pentru că nu se încing. Astfel, este eliminat, spre exemplu, riscul de incendiu în cazul răsturnării accidentale a unei veioze rămase aprinsă și nesupravegheată. Lămpile cu led sunt superioare, din perspectiva consumului, și celor fluorescente sau cu halogen.


În concluzie, folosirea becurilor de tip led este utilă și pentru utilizatorii casnici, dar mai ales pentru iluminatul public. Spre exemplu, doar în București, în anul 2020, iluminatul stradal a costat peste 30 de milioane de lei din bani publici.

Sursa foto: Pixabay.com

Comentarii

Ultimă oră