Julia Roberts și Kiefer Sutherland au fost logodiți între 1990 și 1991 și au fost pe punctul să se căsătorească, însă actriţa câștigătoare a unui Oscar a decis să anuleze ceremonia cu numai trei zile înainte de nuntă și să se implice într-o relație cu un alt actor, Jason Patric, care era prieten cu Kiefer.
După 25 de ani de la aceste evenimente, protagonistul serialului "24" a decis să vorbească despre acest subiect delicat.
"Știu că a fost corectă cu ea însăși și în fond a făcut ceea ce trebuie. Timpul a demonstrat că a fost mai bine că s-a întâmplat așa, deoarece căsătoria care se presupunea că este doar pentru noi, a ajuns să fie un lucru prea mare", a mărturisit actorul în cadrul programului The Jess Cagle Interview.
"Eram tineri și eram prea îndrăgostiți. Ne era foarte clar că trebuie să ne căsătorim, dar toată această tevatură a sfârșit prin a se interpune în calea noastră" a povestit el.
Julia Roberts a mers mai departe, iar după o scurtă relație cu Jason Patric, s-a căsătorit cu artistul de muzică country Lyle Lovett (1993-1995). În prezent este căsătorită de 14 ani cu cameramanul Daniel Moder, cu care are trei copii.
La rândul său, Kiefer Sutherland s-a căsătorit în 1996 cu Elizabeth Winn, însă cei doi au divorțat după opt ani. Anterior el fusese căsătorit cu Camelia Kath din 1987 până în 1990.
sursa: agerpres.ro