Sari la conținut

ÎPS Laurenţiu a sfinţit „casa rece” de la Dumbrăviţa

ips-laurentiu-a-sfintit-casa-rece-de-la-dumbravita

ÎPS Laurenţiu a sfinţit „casa rece” de la Dumbrăviţa: „Nu am numit-o capelă «mortuară» pentru că noi nu-i numim „morţi” pe cei care pleacă din această lume”

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a sfinţit săptămâna trecută o capelă mortuară construită în Parohia Dumbrăviţa.

Credincioşii au participat în număr mare la slujba de sfinţire din 24 septembrie 2020 şi au respectat normele impuse de autorităţi în această perioadă pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus. În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Bran-Zărneşti, Gheorghe Colţea, parohul din Dumbrăviţa, Liviu Florin Ivănuşcă, precum şi alţi slujitori ai sfintelor altare.

„Chiar dacă păstrăm distanţa, sufletele noastre sunt într-o unitate deplină, pentru că vrem să dăm slavă lui Dumnezeu pentru o lucrare pe care am făcut-o, pe care am numit-o capelă. Nu am numit-o capelă «mortuară» pentru că noi nu-i numim «morţi» pe cei care pleacă din această lume, ci adormiţi în Domnul, pentru că doar trupul se duce în pământ, iar sufletul se duce sus. Capela aceasta este o prelungire a bisericii, pentru că şi slujbele pe care le facem pentru cei adormiţi sunt toate împrejurul Sfintei Liturghii, pe care o facem în biserică. Pe ei îi aşezăm într-un loc unde putem să-i cinstim cu toţii. Suntem obişnuiţi ca în casele noastre, unde au trăit, lucrat, muncit, să fie găzduiţi şi cinstiţi, dar dacă există un astfel de aşezământ capelă legată de biserică, cu drag îi ducem acolo şi îi cinstim acolo, mai ales respectând legile firii, pentru că trupul celui care pleacă din lumea aceasta, după trei zile începe să se transforme.

Am binecuvântat această capelă pentru ca rugăciunile care se vor face pentru cei care vor veni aici şi vor pleca spre calea veşnicie să fie primite de Dumnezeu, iar cei care vor veni să-i conducă pe cei dragi aici să primească mângâierea cuvenită. Ştim că fără această mângâiere, orice cuvânt şi orice sprijin omenesc în astfel de moment nu pot depăşi darul lui Dumnezeu şi mila Sa”, a subliniat ierarhul.

Comentarii

Ultimă oră