Sari la conținut

Cetatea Făgăraş intră în reabilitare în luna august 2019

cetatea-fagaras-intra-in-reabilitare-in-luna-august-2019

Proiectul a fost întârziat, din cauza prelungirii licitaţiei de lucrări


   Proiectul de restaurare şi reabilitare a Cetăţii Făgăraş, pentru care primăria localităţii a obţinut o finanţare europeană încă din anul 2017, va ajunge în această vară în etapa de începere a lucrărilor, după ce, mai bine de un an a durat licitaţia de lucrări.

Primarul municipiului, Gheorghe Sucaciu, a precizat că în 18 februarie 2019 a fost semnat contractul pentru proiectarea şi executarea lucrărilor, cu SC Construct SRL, iar în această perioadă se lucrează la proiectul tehnic, care, după ce va fi gata, va trebui să fie avizat de Ministerul Culturii. „Noi estimăm că lucrările propriu-zise vor începe în luna august”, a anunţat primarul. Acesta a precizat că valoarea contractului este de 15 937 173 lei, fără TVA, suma fiind mai mică decât cea estimată la momentul lansării licitaţiei, respectiv 17.098.559 lei, fără TVA.

Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor a fost lansată la sfârşitul anului 2017, însă procedura a fost suspendată timp de câteva luni, pentru a se realiza descărcarea arheologică, astfel că abia recent a putut fi încheiat contractul cu firma amintită.

Prin proiect se vor realiza lucrări de intervenţie asupra castelului cu turnurile de colţ, precum şi asupra incintei bastionare cu turnul de poartă şi clădirile anexă, construite în 1640.

Printre altele, se vor realiza două podeţe de lemn peste şanţul de apărare, unul la intrarea principală, unde acum există o alee amenajată pe un val de pământ, iar celălalt pe latura de nord, unde era o intrare secundară. De asemenea, va fi reamenajat şi şanţul de apărare. Valul de pământ de lângă ziduri, rezultat în urma numeroaselor decolmatări ale lacului, va fi îndepărtat. Se va lucra şi la turnuri şi ziduri, vor fi amenajate ateliere, inclusiv unul de fierărie.

După ce se vor termina lucrările, în cetate vor fi organizate diverse activităţi tematice, iar turiştii vor vedea exact care era atmosfera în urmă cu mai multe sute de ani.

Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Conform contractului de finanţare, semnat la jumătatea lunii iunie a anului 2017, valoarea totală a proiectului este de 21.805.731 lei din care 21.369.616,94 lei (98 % din valoarea eligibilă) este asistenţa nerambursabilă.

Potrivit aceluiaşi document, proiectul ar trebui să fie gata în 30 septembrie 2019, însă, având în vedere că abia a fost semnat contractul cu constructorul, termenul va fi decalat.

Comentarii

Ultimă oră