Sari la conținut

Cele cinci legături cu Bucureştiul care pot înlocui autostrada

Jurnaliştii de la cotidianul România liberă au analizat care sunt posibilităţile de deblocare ieftină şi rapidă a traseului Bucureşti-Braşov, cel mai aglomerat din ţară.

Toate acestea în condiţiile în care construirea autostrăzii de pe Valea Prahovei a fost anulată de două ori, iar Guvernul nu mai are acum nici bani, nici vreun plan de rezervă.
Un parteneriat mai mic. „Proiectul autostrăzii este prea complex şi  scump pentru un prim parteneriat”, constata Banca Mondială la finele anului trecut, într-o analiză remisă Guvernului. Oficialii Băncii Mondiale se declarau surprinşi de valoarea de 2 miliarde de euro. România ar putea începe cu un proiect pilot al unui drum naţional nou pe versantul estic al Văii Prahovei între Comarnic şi Braşov, sfătuia atunci BM. „Ar putea costa mai puţin de 500 milioane de euro, nu sunt dificultăţi legate de exproprieri, iar dificultăţile tehnice nu par de nedepăşit”, estima prestigioasa instituţie.
Iată care ar fi cele cinci variante de legătură între Braşov şi Bucureşti, cu un parteneriat restrâns pentru construirea doar a unor porţiuni din acest traseu.
VARIANTA 1. Autostrada completă. Se construieşte o autostradă complet nouă între Ploieşti şi Braşov. Însă, dacă băncile vor considera costurile prea mari, România nu va avea banii necesari în viitorul apropiat. În această variantă, chiar dacă DN1 între Ploieşti şi Comarnic are patru benzi, traficul pe această porţiune ar deveni mult mai aglomerat decât în prezent. Tronsonul de patru benzi ar trebui să preia fluxul de autovehicule dinspre Bucureşti ce vine pe opt benzi (patru ale DN1 şi patru ale viitoarei autostrăzi Bucureşti-Ploieşti). În sens invers, cele şase benzi dinspre Braşov (două ale DN1 şi patru ale autostrăzii Braşov-Comarnic) ar trebui să fie preluate doar de patru benzi între Comarnic şi Ploieşti.
VARIANTA 2. Autostrada prescurtată. Se construieşte doar porţiunea critică dintre Comarnic şi Braşov. Costul scade cu 25%, însă porţiunea din DN1 pe patru benzi dintre Ploieşti şi Comarnic preia şi traficul de autostradă.
VARIANTA 3. Jumătate de autostradă. Se construieşte un drum expres între Comarnic şi Braşov, pentru traficul într-un singur sens, în timp ce DN1 merge exclusiv în sensul opus. Neajunsul este că se măresc distanţele rutiere dintre staţiuni.
VARIANTA 4. Drum expres între Comarnic şi Brasov. Se construieşte acelaşi drum expres separat între Comarnic şi Braşov, dar el preia traficul greu şi şoferii care nu vor să treacă prin staţiuni. Avantajul în ambele cazuri: drumul poate fi dublat mai târziu, la standard de autostradă.
VARIANTA 5. Patru benzi pe DN1. DN1 este lărgit la patru benzi între Comarnic şi Braşov. Operaţiunea este foarte dificilă şi fezabilă doar pe termen limitat, până când se va construi, în cele din urmă, autostrada. În plus, DN1 trece prin localităţi, deci lărgirea ar fi o utopie. De altfel, calea ferată este pe alocuri şi prea apropiată. În anii ‘91-‘92 s-a încercat găsirea unei soluţii de lărgire a DN1 între Comarnic şi Braşov şi tot ce s-a putut face a fost să se adauge o a treia bandă, la urcare, pe câte cel mult 200 -300 de metri. Versanţii în zona Sinaiei, în care ar trebui să se sape  pentru realizarea a încă două benzi, conţin nişte şisturi delimitate de zone instabile care, odată dislocate, ar duce la prăbuşirea unor versanţi întregi. Există, desigur, soluţii tehnice, însă ar trebui făcute lucrări complexe, foarte scumpe, nejustificate pentru rezultatele modeste care s-ar obţine. O altă aşa-zisă soluţie ar fi lărgirea DN1 înspre firul văii, dar nici această variantă nu e mai simplă. Costurile ar ajunge la 9 milioane euro pe kilometru, preţ apropiat de un kilometru de autostradă proaspăt făcută.

Comentarii

Ultimă oră