Sari la conținut
biserica-renovata-din-cuciulata-a-fost-sfintita

Înalpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, s-a aflat duminică (19 august 2018) la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cuciulata.

Cu ocazia acestei vizite, IPS Laurenţiu a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la locaşul de cult, care cu sprijinul comunităţii a fost renovat la exterior, iar în interior a fost schimbat mobilierul şi stranele.

Ierarhul a binecuvântat eforturile parohiei şi i-a felicitat pe toţi cei care au sprijinit această iniţiativă.

IPS Laurenţiu, împreună cu parohul bisericii, protopopul de Rupea, Mircea Comșa și cu alți slujitori ai sfintelor altare au sfințit biserica din Cuciulata.

Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă în apropierea locaşului de cult, iar credincioşii din sat au participat în număr mare, alături de fii ai satului şi oaspeţi.

Părintele paroh i-a mulţumit ierarhului pentru vizita pastorală, iar credincioşii au avut posibilitatea să se închine moaştelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei.

Comentarii

Ultimă oră