Sari la conținut

Ajutor nesperat de la tineri, pentru bătrânul din munţi, de la Şirnea

ajutor-de-la-tineri-pentru-batranul-din-munti-de-la-sirnea

Un bătrân care locuieşte în munţi, la 7 kilometri de satul Şirnea (comuna Fundata), trăieşte o dramă fără margini, fiind nevoit să se deplaseze zilnic 500 de metri pentru un braţ de lemne, care să îl ajute să iasă din iarnă, dar şi să cutreiere în fiecare săptămână mai bine de 5 kilometri după mâncare, până la cel mai apropiat magazin.

Dorel Cojanu are 65 de ani, iar părinţii lui s-au stins din viaţă în urmă cu 17ani, de atunci bătrânul fiind nevoit să se mute la Şirnea şi să ducă o luptă grea cu traiul de zi cu zi, în vârful munţilor.

Una dintre surorile sale, s-a mutat alături de soţ şi de copii în Codlea, iar de atunci nu mai ştie nimic de ea, pentru ca cea de-a doua, care locuia la Bran, să se stingă din viaţă în urmă cu câteva luni, la vârsta de 69 de ani. Aşa că practic, omul nu mai are pe lângă el pe nimeni.

Venitul lui nea Dorel înseamnă un ajutor social în valoare de 250 de lei, plus mila oamenilor care îşi fac curaj să parcurgă drumul până la el, un traseu greu de străbătut cu maşina.

Bărbatul nu se plânge însă de greutăţile vieţii şi începe fiecare zi cu zâmbetul pe buze.

Aşa l-au găsit şi câţiva tineri aflaţi în zonă pentru a petrece Revelionul şi a se bucura de priveliştea munţilor. Aceştia i-au aflat povestea şi nu au ezitat să îl ajute. I-au cărat lemnele până la cabană şi i le-au spart, i-au adus mâncare cât să-i ajungă o lungă perioadă de timp şi i-au făcut cărare pentru a putea coborî în siguranţă.

Bătrânul i-a întâmpinat cu lacrimi în ochi şi profund emoţionat de gestul lor: „Nu trebuia să vă deranjaţi! Vă mulţumesc! Lemnele puteam să le car eu, luam câte 3-4 în braţe până sus! Vă mulţumesc!”

Sursa: bzb.ro

Comentarii

Ultimă oră