Sari la conținut

175 de ani de la zidirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Predeal

175-de-ani-de-la-zidirea-bisericii-nasterea-maicii-domnului-din-predeal

 Zi de mare sărbătoare la Predeal, marți (8 septembrie 2020), când au fost celebrată împlinirea a 175 de ani de la zidirea bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Nicolae”. Cu acest prilej a fost și resfințită biserica. Comunitatea predeleană s-a bucurat de eveniment alături de Înalt Preasfințitul Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Mănăstirea „Sfântul Nicolae” este vatra orașului Predeal, unde credincioşii îşi găsesc deseori liniştea şi pacea. Se spune că, în 1774, când pe plaiurile muntoase ale Clăbucetului se înălţau falnice păduri de brad ce încă nu cunoscuseră toporul, când în locul şoselei nu existau decât poteci bătătorite de negustori care treceau spre Braşov sau de la Braşov spre plaiurile prahovene, atunci smeritul călugăr Ioanichie a pus temelia unui schit. Primii locuitori despre care se face amintire prin locurile acestea sunt schimnicii care trăiau prin peşterile munţilor şi care se adunau o dată pe an, de Paşti, la Schitul Lespezi de lângă Comarnic, apoi vieţuitorii Schitului „Sfântul Nicolae” - Molomoţ din Sinaia şi mai târziu vieţuitorii de aici, de la Predeal.

În 1958, mănăstirea a fost desfiinţată şi a trecut în patrimoniul Parohiei Predeal. S-a redeschis în 1993, ca mănăstire de maici.

   „Biserica cu hramul Naşterii Maicii Domnului a fost construită în perioada 1835 - 1841, în vremea stareţului Ghenadie. Se păstrează până astăzi în aceeaşi formă, cu abside mici, cu o marchiză în partea dreaptă, catapeteasma este din lemn de cireş. În perioada 1960-1966 a fost pictată de Iosif Vasu şi a fost singura biserică din Predeal o bună perioadă de timp. Restaurarea bisericii a început în 2017 şi s-a finalizat în acest an în 2020”, a spus monahia Spiridona Mihu, stareța Mănăstirii Predeal.


    La final, IPS Laurențiu a oferit distincția „Crucea Șaguniană pentru mireni” pictorului Mihai Bârhală, cel care a restaurat pictura bisericii. Aceeași distincție a fost oferită și domnului Marius Szekei care a ajutat la realizarea acestei lucrări.

Comentarii

Ultimă oră