Sari la conținut

130 de cupluri din Peru s-au căsătorit în acelaşi timp

Un eveniment inedit a avut loc în Peru,unde 130 de cupluri s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii comune. Pentru a putea participa însă, cuplurile au avut de îndeplinit o condiţie: să aibă deja copii.
Ceremonia a fost ideea primarului capitalei Lima, care a vrut astfel să încurajeze cuplurile care au copii să facă pasul cel mare. Astfel, în prezenţa invitaţilor, cele 130 de cupluri şi-au jurat, într-un glas, credinţă veşnică.
Momentul a fost urmat de tradiţionalele săruturi,precum și de ciocnirea cupelor de şampanie. Evenimentul a avut loc cu o zi înainte ca peruanii să sărbătorească ziua mamei.
Cei mai încântaţi participanţi la eveniment au fost copiii cuplurilor.
Iniţiativa, care şi-a propus să încurajeze promovarea valorilor familiei, s-a desfăşurat într-una din suburbiile capitalei Lima.

Comentarii

Ultimă oră