Un consorţiu format din firme din Franta, Austria şi Grecia - Vinci-Strabag-Aktor va construi autostrada Comarnic-Braşov (58 km), care va fi prima autostradă cu plată din România.
Asocierea a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru contractul de concesiune a autostrăzii cunoscute sub numele de Autostrada Zăpezii. Comarnic-Braşov este estimată să fie gata la începutul anului 2017. Anunţul a fost făcut astăzi de premierul Victor Ponta la inaugurarea lotului patru al Autostrăzii Sibiu-Orăştie, scrie Mediafax.ro "Avem o ofertă serioasă şi de anul viitor putem să începem faimosul Comarnic-Braşov", a afirmat el.
Lucrările pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov vor începe în martie - aprilie 2014, urmând ca finalizarea acesteia să fie în 2017, A precizat directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neaga.
'Este primul proiect de concesiune în infrastructură rutieră de asemenea dimensiuni care se va derula în România', a subliniat Narcis Neaga.
Întrebat când va fi terminată autostrada respectivă, reprezentantul CNADNR a răspuns că în totalitate va fi gata în 2017.
'Cu siguranţă final va fi 2017, în totalitate. Nu vă pot spune acum cu exactitate cât anume va fi dată în trafic în 2016, pentru că şi în 2016 va fi dată în trafic o anumită porţiune, poate mare parte a autostrăzii, dar asta în funcţie şi de ceea ce se găseşte în munte, pentru că vor fi lucrări de artă, vor fi tuneluri foarte mari ca lungime', a spus Narcis Neaga. El a menţionat că lungimea totală a acestor tuneluri va fi de circa 20 de kilometri.
În ceea ce priveşte costurile, Neaga a spus că trebuie aşteptată mai întâi perioada de contestaţii şi după aceea vor fi făcute publice şi detaliile tehnice şi financiare.