Sari la conținut

Află care sunt proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere la Braşov

afla-care-sunt-proiectele-de-dezvoltare-a-infrastructurii-rutiere-la-brasov

Reţeaua de drumuri din judeţ se va realiza cu bani europeni, pe exerciţiul financiar 2014-2020. Consiliul Judeţean s-a prezentat la Albă Iulia, la şedinţa regiunii centru cu un plan bătut în cuie! Cele mai importante cai rutiere de acces, chiar şi vestitul drum al ruşinii, au şansă de la primi peste un an fondurile necesare reabilitării sau construirii. Până atunci, administraţia judeţeană va lucra la documentaţiile necesare, împreună cu judeţele învecinate. O serie de drumuri vor fi refăcute, altele vor fi construite. Cel puţin aşa speră legislativul judeţean, după ce la şedinţa regiunii centru a depus lista de proiecte prioritare. „Drumul care leagă, de fapt, localitatea Perşani, cu toate localităţile de pe versantul Nordic al Masivului Făgăraş până la Victoria. La Victoria existând o ramificaţie: una care continuă până la Ucea la drumul naţional , drumul European şi viitoarea autostrada şi, o ramificaţie care continuă în judeţul Sibiu şi care face legătură cu drumul spre Transfăgărăşan”, a declarat Mihai Pascu, vicepreşedinte CJ Braşov. Proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere vor fi realizate în colaborare cu toate judeţele limitrofe Braşovului. „Tot ce facem la nivelul regiunii centru este o negociere cu celelalte judeţe, celelalte cinci judeţe din regiunea centru, în aşa fel încât investiţiile noastre să fie coerente, să aibă logică care să asigure inter-conectivitatea şi accesibilitatea tuturor judeţelor. Practice toate investiţiile propuse atât drumul de sub munte Făgăraş, drumul care conectează judeţul Braşov prin Baraolt de judeţul Covasna şi Harghita, drumurile înspre Dâmboviţa şi Prahova fac că Braşovul să capete o accesibilitate mult mai mare, investiţiile noastre să se conecteze cu investiţiile colegilor noştri din celelalte judeţe”, a mai spus Mihai Pascu, vicepreşedinte CJ Braşov. Deja reprezentanţii judeţului Braşov au dialogat cu cei ai Dâmboviţei, cu care de fapt au semnat şi un protocol pentru realizarea drumului peste munte: Transcarpatică. De asemenea, în această perioada se poartă discuţii cu cei din Covasna.

Comentarii

Ultimă oră