La Colegiul Tehnic de Transporturi Braşov (ce reuneşte de doi ani Colegiul Tehnic de Transporturi Feroviare şi Liceul Auto) s-a dat iei startul pentru cea de a XIX-a ediţie a manifestării „Zilele şcolii de transporturi braşovene”, care se desfăşoară sub auspiciile aniversării, în 2011, a 90 de ani de învăţământ feroviar braşovean şi a cinci decenii de învăţământ tehnic în domeniul auto. Potrivit directorului instituţiei, prof. ing. Adina Agache, în programul manifestării sunt cuprinse, şi la propunerea elevilor, expoziţii, concursuri, sesiuni de referate şi comunicări ştiinţifice, demonstraţii şi întreceri sportive, programe artistice, gală de filme realizate cu forţe proprii, „Ziua porţilor deschise”, multă muzică. Alături de elevii şi cadrele didactice din colegiul gazdă participă ca invitaţi elevi din şcolile generale, reprezentaţii absolvenţilor, ai părinţilor şi ai partenerilor economici