Nu mai vreau să aud cît de grozavi sîntem noi, românii, cu originea noastră latină, cît de talentaţi şi imaginativi sîntem, bla, bla. Vremea floricelelor s-a dus dracului. Spectacolul e dat astăzi de trupe militarizate. Fotbalul eficient se joacă după scheme întipărite în cipurile unor feldwebeli care învaţă exact atît cît trebuie să ştie. Nimic mai mult. Totul e trasat inginereşte, pe computer.
Nimic nu mi-a ilustrat mai bine cum stau lucrurile decît imaginea lui Frau Bundeskanzlerin Angela Dorothea Merkel, cu taiorul ei demodat, care stătea pe un trup de gospodină harnică, aplaudînd reţinut din tribună, doar cu un zîmbet cinic în colţul gurii. De cealaltă parte, un Maradona care se zbătea caraghios, cu cîrlionţii lui zburliţi, cerceii cu briliante şi cele două ceasuri cît nişte farfurioare de cafea. Asta e. Artiştii cu fiţe nu fac decît din întîmplare, şi pentru scurtă vreme, o echipă. La nemţi, chiar şi auslanderii – turci sau polonezi, s-au integrat în maşinăria asta infernală, devenind nişte simpli soldaten în batalionul de asalt teuton. Un mecanism care a făcut din geniul Messi un anonim penibil într-o trupă de actori ambulanţi.
Cu o zi înainte, Brazilia încercase să fie ceea ce nu va fi niciodată: o echipă pragmatică, nemţească. A ieşit un haloimăs. În a doua repriză a meciului cu olandezii, teribilii cariocas au jucat ca România lui Răzvan: anost, insipid, fără stil, fără direcţie. Cred că numai o întîmplare ar putea împiedica Germania să cîştige mondialul. O zi de graţie a Spaniei, de exemplu. de Adrian Teacă
