Gheorghe Vlădan, autorul atacului armat de la coaforul din complexul Perla, are discernământ, potrivit rezultatului expertizei psihiatrice realizate de specialiştii Institutului Naţional de Medicină Legală din Bucureşti, după cum notează Mediafax. Specialiştii Institutului Naţional de Medicină Legală (INML) au finalizat expertiza psihiatrică în cazul lui Gheorghe Vlădan, stabilind că acesta avea discernământ în momentul atacului armat de la coaforul din complexul Perla, din 5 martie, când şi-a împuşcat mortal soţia, apoi a tras în casiera salonului, după care a rănit alte şase persoane. Gheorghe Vlădan a fost dus, luni, la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru expertiza psihiatrică solicitată în dosarul lui. Autorul atacului armat de la coaforul din complexul Perla a fost arestat în 6 martie, de instanţa Tribunalului Bucureşti, pentru omor calificat şi deosebit de grav, el fiind acuzat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi de premeditarea faptei. Decizia a fost contestată de Vlădan la Curtea de Apel Bucureşti, însă luni el a anunţat instanţa că îşi retrage recursul. (A.M.)